Initiativa "Drepneaua Neagra" Romania

rostul pasarilor este libertatea cerului intreg... aripi libere!

design

Denumiri: drepneua , drepănea, drepneauă, drăpnea ( învechite); lăstun mare, lăstun negru (pop); rândunică-de-ploaie, rândunică-de-ziduri, rândunică-de-turn, rândunică-de-munte, rândunică-de-pădure, lăstun-de-biserică (regional); drepnea neagră (actual).

Denumiri folosite în literatura de specialitate de-a lungul timpului : cipsel , drăpnea, lăstun , lăstun negru, lăstun mare, drepnea, drepnea mică, drepnea neagră; Denumirea actuală: drepnea neagră.

Denumiri ştiinţifice învechite : Hirundo apus, Micropus murarius,Micropus apus , Cypselus murarius, Cypselus niger, Apus murarius, Cypselus turrium, Cypselus apus niger, Cypselus apus etc Denumirea ştiinţifică actuală : Apus apus L.

Pentru a elimina cuvinte străine cum ar fi creaţia lui Czihak "ţipsel" (1), provenită din denumirea ştiinţifică folosită atunci Cypselus (apus), folcloristul Simeon Fl. Marian în a sa "Ornitologie populară română" 1883 (2) a găsit cuvântul românesc pentru identificarea acestei specii , şi anume " drepneua", învechit. Pentru Cypselus apus -cipsel, ţipsel (vezi Czihak de mai sus) "românii din Bucovina" au ca nume "drepnea, pl. drepnele", sau "rândunica-de-ploie", "lăstunu-mare" ( în text este dată şi denumirea în germ. Maueroder, Thurmsegler, Turmschwalbe).

Precuvântare ( de autor) : '' Să luăm numai o botanică sau o zoologie românească în mână şi vom afla nişte numiri de plante, animale, paseri care de care mai curioase şi mai vecinic neînţelese , pe când în popor există numiri aşa frumoase, precise şi poetice. Cunoscând această lipsă, am adunat deocamdată numele de paseri ce le-am aflat până acuma la popor, am adunat legende, datinele, credinţele şi cântecele ce le are poporul despre paseri şi le scot acuma la lumină sub numele de Ornitologia poporană română. August 1883'' (3).

Texte citate aici: Concluzii studii ornitologice

Notă: în descrierea lui Simeon Fl. Marian este vorba despre drepneaua neagră , dovada fiind nu numai denumirea ştiinţifică învechită de Cypselus apus, ci şi caracteristicile de identificare clare- culoarea penajului, precum şi suntele scoase de drepnelele negre, care le deosebesc de Apus melba ( drepneaua mare, întâlnită mai rar pe teritoriul ţării noastre), cât şi de celelalte Apodidae prezente în Europa, Apus pallidus, Apus caffer.

La 1903 Ritter Robert von Dombrowski în "Materialen zu einer ornis rumaniens " are pentru Cypselus apus denumirile româneşti "lăstun mare, "drăpea" (se crede ca "drăpea" este de fapt transcriere greşită a cuvântului ''drăpnea'')(4).

Tot Dombrowski în a sa "Ornis Romaniae" de la 1912, lucrare scrisă în limba germană, tradusă şi completată mai târziu de D.Linţia, are un capitol întreg despre subordinul Cypseli (denumire ştiinţifică învechită, fam. Cypselidae, în care face o listă întreagă despre denumirile folosite pentru această subspecie "Cypselus apus".

La denumiri în limba română avem aici " lăstun mare", "drăpea" , ca în ediţia din 1903, "lăstun negru" (5).

Şi la Ion P. Licherdopol în cele două lucrări ornitologice studiate se regăseşte denumirea "drepnea" ; în "Despre ornitologia română" 1903 (6) avem pentru Apus apus L. (Cypselus apus) - ''Drepnea'', ''Lăstun-de-mare'', ''Lăstun-de-apă'','' Rândunică-de-ploaie'' . În "Ornitologia română" (7) de la 1906 la Fam. Cypselidae, Gen Apus Scopoli 61, 1. Apus apus L.- ''Drepnea'', Martinet noir, Mauer-Segler. La acest autor, în ambele lucrări ,apare pentru prima dată în cărţile ornitologice studiate, denumirea ştiinţifică Apus apus , însă subspecia este trecută la fam. Cypselidae, Ord. Strisores.

Denumirea de "drepnea" reapare în lucrarea "Ornis Romaniae" a lui Dombrowski, tradusă şi completată de Dionisie Linţia , 2 volume, în 1946 şi 1954. Conform acesteia apar următoarele denumiri româneşti : ''Drepnea'', ''Drepneauă'','' Lăstun mare'','' Lăstun negru'', ''Drăpnea'' (8). Apare şi aici denumirea ştiinţifică Apus apus, însă la Ord. Cypseli.

L.Rudescu în 1958 , "Migraţia păsărilor" foloseşte termenul de ''drepnea'', însă nu pentru Apus apus , la care găsim denumirea de "lăstun mare", ci pentru Apus melba- drepnea (9).

În lucrarea lui M.C. Băcescu din 1961" Păsările în Nomenclatura şi viaţa poporului român"(10) pentru Apus apus, sin. Cypselus apus avem şi denumirile '' drăpea, drăpnea''.

La Dimitrie Radu întâlnim denumirea de "drepnea mică" pentru Apus apus : "Păsările lumii" din 1977 (11) ," Păsările din Delta Dunării" din 1979 (12), " Mic atlas ornitologic" din 1983 (13), şi '' Păsările în peisajele României'', 1984 (14).

Denumirea de ''drepnea neagră'' se va împământeni în lucrările de specialitate ( deşi în anumite lucrări apare numai denumirea de '' drepnea'' pentru Apus apus ): în '' Atlasul păsărilor clocitoare din România'' , coord. Dan Munteanu, Peter Weber, Aurel Papadopol , lucrare care cuprinde ariile de răspândire a păsărilor clocitoare din România avem pentru Apus apus - Drepneaua neagră/ Mauersegler(15). În Ediţia a IIa a aceleiaşi lucrări avem aceeaşi denumire de '' drepnea neagră'' Apus apus (16).

Notă: căutând în ''Ornitologia poporană română'' rândunica şi lăstunul, apare lămurirea autorului " Românii le numesc rîndunele mai mult pe acea specie de rîndunele ca căror guşă e roşă, coada lungăreaţă şi înfurcată (Hirundo rustica , l. germ Rachschwalbe) care-şi face cuib în podurile caselor. Pre acea specie de Rîndunele a căror guşă şi pântece sunt albe şi cari îşi fac cuiburile de regulă pe sub streşinile caselor şi în malurile apelor le numesc mai mult Lostuni" (17).

De unde denumirea de ''drepnea'' ?

''Drepnea'' îşi are originea din diminutivul '' drepanella'' : drepănea lat. ''drepanella'', diminutiv al lat. '' drepanis'' .

drepnea= pasăre asemănătoare cu rîndunica, cu penele de culoare cafenie şi gît alb (Cypselus apus-notă, denumire ştiinţifică învechită), probabil din *drepănea idem lat. "drepanella" , diminutiv al lui "drepanis" (drepanea drepanella drepanis) (18). ( aceeaşi definiţie este preluată în DEXi, 2007, pg. 607).

Deşi este o specie aparte, confuzia cu rândunica şi lăstunul se menţine şi astăzi, şi ca nume şi ca specie. Acest fenomen nu este izolat ci întâlnit aproape peste tot, numele drepnelei (negre) fiind la origine în mai toate limbile din ţările în care cuibăreşte format prin compunerea cu substantivele '' rândunică'' sau '' lăstun''.

Denumirea de '' drepnea'' are o istorie aparte, cum este pasărea aşa îi este şi numele. Dovezile lingvistice cu privire la originea acestui nume sunt un indiciu important în a afirma că această specie cuibăreşte pe teritoriul nostru, în aşezări umane, din timpuri străvechi. Dacă britanicii se mândresc cu drepneaua neagră ( common swift) care este prezentă în aşezările umane din timpul romanilor, noi o putem situa mai departe în istorie, înainte de colonizarea romană, cuibărind în construcţiile dacice înalte .

Studii etimologice ale cuvântului "drepnea"

În "Dicţionarul etimologic al limbii romîne.Elementele latine" I.A.Candrea şi Ov. Densusianu (19), 1907 apare pentru prima dată cuvântul "drepnea", a cărui origine este din limba latină , conform dicţionarului : "Drepnea (Bucovina) lat. "drepanella, -am drepanis "hirondelle de murailles" devenit "drepănea" de unde prin căderea lui ă aton, drepnea.( vezi astfel că denumirea de randunica -de -ziduri este preluata prin calc lingvistic din franceză). În ediţia a IIa a aceluiaşi dicţionar din 1914 se dau aceleaşi lămuriri ca si în ediţia din 1907 (20).

La 1939, în "Dicţionaru limbii româneşti" de August Scriban (21) "drepnea", drepănea învechit, este originar din latinescul "drepanella", dim. "drepanis",'' un fel de lăstun mai mare care se găseşte pe la Galaţi şi Brăila (Cypselus apus)'' .

La 1958 apare Dicţionarul limbii române moderne", D. Macrea (22) , conform căruia '' drepnea, pl. drepnele'',''este o pasăre asemănătoare cu rândunica, cu pene de culoare cafenie-închisă (Cypselus apus), provenit din lat. drepanella, drepanis''.

De regulă atunci când vine vorba despre etimologia cuvântului "drepnea" , deşi mai toate dicţionarele indică originea latină a cuvântului , uneori se precizează că la origine cuvântul este de fapt grecesc (ca vine de fapt din grecescul "drepanis") cum ar fi lucrarea (23) conforma căruia românescul "drepnea" , mauerschwalbe este ''drepanisul'' grecesc.

Astfel Al. Rosetti în cele două ediţii ale lucrării " Istoria limbii române de la origini până-n sec. XVII" (24) , confirmă originea latină a cuvântului drepnea: drepnea- s.f (Bucovina) grand martinet (zool): drepanella - drepanis "hirondelle de murailles,DE,516 - gr. drepanis "martinet". Forma românească reproduce forma fonetică a termenului latin, şi nu e deci împrumutată direct din greceşte (Rohlfs,ASNS ) , aceeaşi definiţie este repetată în a doua ediţie a studiului (25).

Colectivul Academiei române Al. Rosetti, I.Coteanu, Al.Graur, I.Iordan, M.Avram, D.Macrea în studiul" Istoria limbii române" (26) , enumeră cuvântul "drepnea" printre cuvintele de origine latină ; astfel potrivit acestei lucrări , indiferent dacă la origine cuvântul a fost grec (drepanis) , odată ce fost preluat de limba noastră din latină , este considerat cuvânt de origine latină. Cuvântul "drepnea" face parte dealtfel din categoria cuvintelor din latină care s-au păstrat numai în limba română.

Această concluzie este reluată în ediţia definitivă a studiului lui Al. Rosetti "Istoria limbii române de la origini până la începutul sec. al XVII-lea" (27): "Vocabularul - Termeni păstraţi numai în lb română.

În această enumerare nu au intrat termenii care figurează în lb. română sub formă de derivate, pe când celelalte limbi romanice au păstrat forma lor originară sau viceversa.

drepnea- s.f (Bucovina), "grand martinet".(zool) drepanella , din drepanis , "hirondelle de murailles" , din grc .drepanis-martinet.

Forma românească reproduce forma fonetică a termenului latin, şi nu e deci împrumutată direct din greceşte.''

Notă : denumirile de dicţionar se referă la drepneaua neagră, nu la denumirea generică de ''drepnea'' folosită pentru a desemna Apodidaele:

''Drepnea - Denumire comună pentru cele cca 75 de specii de păsări din fam. Apodidae, întâlnite în aproape toată lumea...'' (28).

Ce înseamnă ‘’drepnea’’ ?

Potrivit cercetătorilor lingviştilor prezentate mai sus , indiferent dacă la origine cuvântul a fost grec – drepanis/ δρεπανίς, odată ce fost preluat de limba noastră din latină , este considerat cuvânt de origine latină .

Denumirea ‘’ drepanis’’/ δρεπανίς pe care o întâlnim la Aristotel ( Historia animalium, Cartea a IX a), Plinius Secundus ( Historiae naturalis, libris XXXVII), Sf. Vasile cel Mare ( Hexaemeron, Omilia 8) este folosită în genere pentru a desemna drepnelele, nu se poate spune clar că este vorba despre drepneaua neagră sau drepneaua mare.

„Drepanis” (grc. veche) înseamnă seceră, este o denumire dată acestei păsări după forma specifică a aripilor, cea de seceră, aşadar drepanis= drepnea=” pasărea- seceră”.

Limbile romanice păstrează denumirea de seceră/ pasărea- seceră , dată speciei după forma aripilor : în dialect frc. „faucille, faucillot” , dialect catalan „falciot (negre)” din lat. „ falcula” , care înseamnă seceră, aşadar „pasărea- seceră”.

Bibliografie:

  1. J. Ch. Czihak , ''Istoria naturală , întâia oară în limba româniască compusă de doctorul medeţinei şi cavaler Czihak'', Eşîi , 1837, pg. 90
  2. Simeon Fl. Marianu, Membru al Academiei Române ,''Ornitologia poporană română",Tom I-II, Cernăuţi,Tipografia lui Eckhardt, 1883,Tom I, pg 70,71
  3. Idem , '' Legende despre flori, insecte şi păsări'', Ed Transpres, Sibiu, 1996
  4. Dombrowski, Ritter Robert von,'' Bulletin de la Societe des sciences de Bucharest-Roumanie'' , An XII, No 3 et 4, "Materialien zu einer ornis rumaniens", Bucarest, Imprimerie de L'Etat, 1903, pg 319
  5. Idem , " Ornis Romaniae", Die Vogelwelt Rumanien's Systematich und Biologish-Geographisch Beschrieben , Bukarest, Staatsdruckerei, 1912, pg 355
  6. Ion P. Licherdopol , " Despre Ornitologia română", Bucuresci, stabilimentul de Arte Grafice Albert Baer, 1903, pg 20
  7. Idem , " Ornitologia română", Institutul de Arte Grafice "Carol Gobl", Bucureşti, 1906,pg 18
  8. Biblioteca Enciclopedică Robert Ritter von Dombrowski "Ornis Romaniae" ,traducere din limba germană, prelucrare şi completare de prof. Dionisie Linţia ,Fundaţia regală pentru literatură şi artă, vol I , II,Cu 19 schiţe, 42 fotocopii şi 27 planşe colorate,Bucureşti 1946 (vol I), 1954 ( vol II), pg. 5,7,8
  9. L. Rudescu,'' Migraţia păsărilor'' , Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1958, pg 10,73,74
  10. Mihai C. Băcescu ," Păsările în Nomenclatura şi viaţa poporului român", Ed.Academiei RPR, 1961,pg.107,pg 150
  11. Dimitrie Radu, "Păsările lumii" , Ed Albatros ,Bucureşti, 1977, pg 96, 97, 123
  12. Idem , "Păsările din Delta Dunării", Ed Academiei RSR, Bucureşti, 1979, pg 13,40,73,74,75, 77,95,114,148,149
  13. Idem , "Mic atlas ornitologic", Ed. Albatros 1983, pg 164,165
  14. Idem , "Păsările din peisajele României", Ed Sport-Turism,Bucureşti , 1984, pg 51, 349
  15. "Atlasul provizoriu al păsărilor clocitoare din România", Publicatie S.O.R, coord. Dan Munteanu, Peter Weber, Aurel Papadopol , 1994 (ediţie bilingvă română-germană) , pg 81
  16. ''Atlasul păsărilor clocitoare din România'', Ediţia a IIa, coord. Dan Munteanu, colaborare cu Aurel Papadopol şi Peter Weber, Cluj-Napoca, 2002, Publicaţie S.O.R, pg. 70
  17. Simeon Fl. Marianu, Membru al Academiei Române ,'' Ornitologia poporană română'', Tom I-II, Cernăuţi, Tipografia lui Eckhardt, 1883, Tom II, pg. 120, 121.
  18. DEX , Ed. Academiei R.S.R, Bucuresti, 1975, pg. 281
  19. I.A.Candrea şi Ov. Desnuşianu , "Dicţionarul etimologic al limbii romîne .Elementele latine" , Publicată de librăria Socec & Comp, Bucureşti 1907, pg 82-83
  20. Idem , "Dicţionarul etimologic al limbii romîne .Elementele latine" , 1914, pg 82-83
  21. August Scriban,'' Dicţionaru limbii româneşti ( etimologii, înţelesuri, exemple, citate, arhaizme,neologizme, provincializme)'', ediţia intâia, Iaşi, Inst. de Arte Grafice, 1939 , pg447
  22. Dimitrie Macrea, "Dicţionarul limbii române moderne" , Ed. Academiei, Bucuresti, ,1958,pg.261
  23. Romanichen etymologisches worterbuch ,con Meyer-Lubcke,Heideberg 1935, pg.248
  24. Al. Rosetti,'' Istoria limbii române de la origini până- sec XVII '' , Ed. pentru Literatură, 1968
  25. Idem ,'' Istoria limbii române de la origini până- sec XVII'', Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1978, pg 191
  26. '' Istoria limbii române'' ,Academia R.S.R, vol II, Al. Rosetti, I. Coteanu, Al. Graur, I. Iordan, M. Avram, D. Macrea, , Ed. Academiei R.S.R, Bucureşti, 1969 pg. 117, 118,122,151
  27. Al. Rosetti "Istoria limbii române de la origini până la începutul sec. al XVII-lea", Ediţia definitivă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pg171
  28. Enciclopedia Universală Britannica, Ed. Litera 2010, Bucureşti, vol 5 ( 16 volume), pg. 179.

Sinonime :

Conform "Dicţionaru limbii româneşti", August Scriban, 1939 pentru "drepnele" avem şi denumirile " rândunici de ziduri" ori " de maluri" (1).

Conform "Dicţionarului de sinonime al limbii romîne ", ediţiile din 1982 (2) şi 1989 (3), denumirea de "drepnea" are ca sinonime regionale denumiri formate prin compunere cu substantivul "rândunică" : rîndunică-de-munte, rîndunică-de-pădure,rîndunică-de-ploaie,rîndunică-de-turn, rîndunică-de-ziduri (trecute la denumiri regionale) şi denumirile populare , compuse cu substantivul " lăstun": "lăstun mare", "lăstun negru".

Aceleaşi sinonime le regăsim în DEXi , 2007(4): rîndunică-de-ploaie, rîndunică-de-munte, rîndunică- de -ziduri ,rîndunică-de-pădure = drepnea.

Denumirile formate cu substantivul "rândunică" sunt preluate prin calc lingvistic din germană : Baumschwalbe (rândunică de copac, pădure), Mauerschwalbe, Mauersegler (rândunică-de-zid ), Regenschwalbe (rândunică -de-ploaie), Turmschwalbe (rândunică-de-turn) sau franceză (vezi Candrea) rândunică-de-ziduri (hirondelle de murailles).

Acest fenomen de sinonimie cu alte denumiri obţinute prin compunerea cu substantivele "rândunică" sau "lăstun" nu este singular limbii române , conform listei de sinonime la care încă se lucrează -vezi listă sinonime http://www.commonswift.org/synonyms.html

Bibliografie:

  1. August Scriban,'' Dicţionaru limbii româneşti ( etimologii, înţelesuri, exemple, citate, arhaizme,neologizme,provincializme)'', ediţia intâia, Iaşi, Inst. de Arte Grafice, 1939 , pg 447
  2. Dicţionarul de sinonime al limbii romîne , Ed. Academiei R.S.R, 1982, Luiza si Mircea Seche, pg 258, 469, 820
  3. Dicţionarul de sinonime , Luiza şi Mircea Seche, Irina Preda, Ed. Şiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1989, pg 152
  4. DEXi, Colectiv de autor, Institutul Phillipide şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Ed. ARC, 2007, pg. 1691

Studiu realizat în colaborare cu Ulrich Tigges http://www.commonswift.org/common_swift.html , http://www.commonswift.org/APUSlife.html

Parteneri si colaboratori

© I.D.N. România 2016. Toate drepturile rezervate.

Concluzii studii ornitologice din România

Pagină în completare

În studiul de faţă ne vom opri asupra lucrărilor ornitologice în limba română despre specia Apus apus, drepneaua neagră.

Cea mai veche lucrare, în momentul de faţă, este cea a lui J.Ch.Czihak, "Istoria naturală" - întâia oară în limba româniască compusă'' de la 1837. El va numi drepneaua "ţipsel'', după numele ştiinţific latin de atunci, Cypselus apus (1). Tot la Czihak apare numele "rândunică-de-ziduri" ( în text '' răndunăol de ziduri), sinonim cu "ţipselul". Descrierea făcută de Czihak speciei este scurtă : '' Pliscul ei este scurt, lat şi gura largă. Toate au câte 4 gheare înainte îndreptate, cu colţii tari. Ţipselus Apus (...) Să găseşte în lumea veche. El este lung de două palmace ( unitate de măsură 14-20 cm), penile sînt negre, coada furcoasă şi aripile mai lungi decât coada. Guşa este albă; el trăieşte pe turnuri înalte şi copaci, fiind o pasăre călătoare ca şi celelalte răndunele'' ( în original textul este în slavonă) . Despre picioare vom regăsi această descriere în majoritatea descrierilor posterioare, chiar şi în cele de azi " toate au câte 4 gheare înainte îndreptate".

La 1883 folcloristul Simeon Fl. Marian în "Ornitologia poporană română" (2) va descrie specia Cypselus apus, dezvăluindu-i şi numele românesc "drepneua", "rândunica-de-ploaie", "lăstunu mare".

Drepnelele, după spusele lui Simeon, sunt păsări mai mari decât rândunicile, de culoare cafenie închisă, cu pată albă sub cioc, picioare scurte şi "încălţate": '' Pe lângă biserici cu turnuri inalte, pe lângă cetăţi şi alte locaşuri de petra, nu odată ni se întâmplă să vedemu o paseruică forte vioie, neastemperată şi iute care aduce in câtu-va la făptura corpului cu Rîndunica-de-casă , dar care ce-va mai mare de câtu o Rîndunică. Acesta paseruică, ca cării aripi sunt mari, lungăreţe, şi ascuţite ; penele de pe spate şi de ăe umeri cafenii-închise; bărbia şi guşa înfrumuseţate c'o pată alb-rotundă; peliţa ochiloru cafenie-întunecată , rostulu -negru; piciorele negriciose, forte scurte şi încălţate ( explicaţie -cînd piciorele unei paseri sunt acoperite pene la degete cu pene atunci se dice despre paserea respectivă că e încălţată) se numesc de cătră Românii din Bucovina Drepnea pl. Drepnele , apoi Rândunică-de-ploie şi Lăstunu mare, lat. Cypselus apus, L. germ Mauer-oder, Thurmsegler, Trumschwalbe.

Drepneua (notă . în legătură cu numele acestei paseri credu că stă şi verbulu "drepăna" uitatu în Bucovina , care însemna atâta câtu a se acăţăra, a se sui pe unui obiectu înaltu) este forte lătilă în Europa. Ea sosesce la noi din ţerile cele calde şi anume din Africa, unde petrece peste ernă , pe la începutulu lui Mai , une ori , când se desprimăvăreză de timpuriu şi e frumosu , chiar şi'n septemâna de pe urmă a lui Prieru, şi eră -şi ne lasă cu începutul lunei lui Augustu.

În Bucovina după câtu sciu eu pene acuma provine Drepneua în mai multe locuri şi mai alesu pe la mănăstirile şi bisericile din Dragomirna, Suceviţa, Putna, Voroneţu, Solca, Mănăstirea Humorului, la schitului Zamca din Suceva.

La aceste mănăstiri şi biserici îşi facu Drepnelele cu sutele şi cu miile cuiburi prin crepăturile ziduriloru şi prin turnuri, sboră în tote părţile forte repede şi strigă c'o voce aşa de ascuţită şi pătrunditore, încâtu îţi ţiuie urechile şi din causa acesta, nici nu eşti în stare să stai multu în apropierea loru şi să le asculţi.'' (pg. 70-71)

După datele furnizate de un ţăran, Constantin Diaconescu, drepnelele depun 2-3 ouă, şi dacă cineva le deranjează cuibul sau le ia ouăle, acestea părăsesc pentru multă vreme cuibul. Numele de "rândunică-de-ploaie" le este dat drepnelelor datorită faptului că, înainte de o ploaie mare sau o furtună zboară repede în înaltul cerului scoţând ţipetele caracteristice. ( pg. 72).

I.P. Licherdopol foloseşte numele speciei de Apus apus, însă încadrată la fam. Cypselidae, ord. Strisores , în lucrările din 1903 (3) şi 1906 (4). Conform lucrării din 1903 pentru Apus apus avem

Tot la Dombrowski ,'' Ornis Romaniae'' 1912 (6) pentru Cypseli avem următoarele denumiri: lăstun mare, lăstun negru, drăpea.

La 1930 pentru Cypselus apus apar nume diferite, R.I. Călinescu are denumirea de "lăstun negru" (7).

I.Simionescu în lucrarea "Fauna României" 1938 (8) are câteva rânduri despre "lăstunul-mare", Cypselus apus: "Negru peste tot ca ieşit din funingne afară de guşa albă, se amestecă printre rândunele.Vine mai târziu pe la noi şi pleacă mai devreme. E şi mai dibaci sburător decât rândunica. De dimineaţă până-n seară nu se mai opreşte; numai prin aer, mai sus, se mişcă; e acrobatul aerului.

Cuibul nu şi-l zideşte ca rândunica, ci-l sapă în malurile de lut, dar mai ales pe lângă ape."

Până la această dată acestea erau informaţiile despre drepneaua neagră, însă odată cu lucrarea lui Dombroswki "Ornis Romaniae" de la 1912 , scrisă în germană însă, şi reluată , tradusă şi completată de Dionisie Linţia (9), cele două volume din 1946, respectiv 1954, informaţiile despre această specie de pasăre sunt mult mai complexe şi mai amănunţite.

Astfel şi aici genul Apus apus este trecut la ord. Cypseli, fam. Cypselidae.

Apus apus (L.), drepneaua , cu sinonimele "drepneauă", "lăstun mare", "lăstun negru", "drăpea" şi corespondentele în alte limbi : common swift (engl.), Mauersegler, Turmsegler, Mauerschwalbe (germ), etc.

Caracteristicile speciei: penaj negru-fumuriu, gât alb, iris brun-închis. Aripile în poziţie de repaus se încrucişează peste coada bifurcată şi trec cu mult deasupra vârfului acesteia; sunt ascuţite, înguste, îndoite sub formă de seceră (vol II, Ordo Cypseli, fam. Cypselidae, gen Apus,). Picioarele mici, scurte, acoperite până la degete ( notă: picioarele drepnelelor negre sunt acoperite generos cu pene dese, care uneori ajung peste degete), potrivite numai pentru agăţat, nu pentru umblat.

Excelente zburătoare , hrana constă exclusiv din insecte prinse din zbor.

Cuibăreşte în colonii, la munte sau la şes : cele mai multe colonii se întâlnesc în găurile stâncilor , ale malurilor lutoase, însă şi în clădiri vechi, biserici. Colonia observată la Cap Dolojman era compusă din cel puţin 4-500 perechi , ce au cuibul în crăpăturile stâncilor.

O observaţie importantă este aceea că drepnelele negre nu folosesc numai cuibul rândunelelor de mal ( lăstuni de mal, Riparia riparia) sau ale albinărelelor ( denumire populară prigorie, Merops apiaster ), ci îşi fac şi singure scobitura cuibului în marginea lutoasă. ( pg. 10).

La cuib au fost găsite 2-3 ouă, culoare albă,mărime max. 25,8x16,4 mm, min. 22,5x15,5mm, cuibar complet de obicei la primele zile din iunie.

Bănuiala altor cercetători cu privire la împerecherea pe aripi, în zbor, este confirmată de autor, prin observaţiile făcute la Cap Dolojman.

Ce este curios, interpretarea de la alineatul Sistematica, în care se precizează faptul că "exemplarele din ţara noastră sunt colorate pe cap şi aripi mai deschis decât cele din Germania cu care au fost comparate, mai ales unele drepnele au pe aceleaşi părţi ale corpului o tonalitate mai brun-surie".

Exemplarele de drepnea neagră au culoare uniformă , fumurie brună sau neagră. Numai juvenilii au coloritul mai deschis prin albul presărat pe penele capului, au alb în jurul ciocului , pe "umerii" aripilor şi culoarea fumurie ( sau neagră uneori) este un ton mai deschisă ca a adulţilor .

De remarcat şi observaţia lui Linţia asupra exemplarelor păstrate la muzeu, două dintre drepnelele moarte în urma unei furtuni puternice din anul 1931 Timişoara, care sunt altfel decât exemplarele colectate din Banat în timpul clocirii "prin marginea alb-smântânie îngustă de pe partea terminală a remigelor şi a tectricelor principale supraalare, semilunare. Coloritul penajului, în general, e mai deschis."(foarte posibil să fi fost juvenili, cel puţin şi după imaginea din carte).

Tot în această lucrare aflăm că drepneaua neagră este o specie care migrează pe timpul nopţii.

Majoritatea observaţiilor asupra exemplarelor de drepnea au fost preluate după observaţiile lui Dombrowski asupra marii colonii, de 4-500 perechi, de la Cap Dolojman .

În "Migraţia păsărilor" de L.Rudescu , 1958 (10) se regăsesc informaţii prea puţine despre "drepnea" (nume folosit în lucrare), este trecută la păsările oaspeţi de vară. Interesantă este însă informaţia din subcapitolul "Influenţa atmosferei asupra migraţiei" , pg 74, unde aflăm că la "lăstunul mare, drepneaua (Apus apus , melba )" timpul defavorabil poate provoca asa-numitul somn de migraţie.

În "Instinctul reproducerii la păsări" Dimitrie Radu, 1960 (11), deşi este prezent numele de Apus apus, folosit azi, numele folosit pentru desemnare păsării este "lăstun"; avem aceeaşi informaţie prezentă şi mai timpuriu, la Dombrowski şi Linţia, împerecherea în timpul zborului şi faptul că sunt iuţi ( Simeon, Simionescu).

Lucrarea lui Mihai C.Băcescu "Păsările în nomenclatura şi viaţa poporului român" 1961 (12) este o excelentă trecere în listă a numelor româneşti a speciilor de păsări întâlnite la noi în ţară, printre care şi drepneaua, de asemenea culegere de credinţe şi superstiţii cu privire la păsări însă, din păcate pentru o lucrare de naturalist, conţine capitole incompatibile cu insăşi ideea de naturalist (capitole întregi dedicate trecerii în revistă a speciilor de păsări ce se consumă la noi, şi mai ales capitolul dedicat capcanelor pt păsări, extrem de amănunţit şi ilustrat, şi nelipsitele date despre care specii de păsări sunt dăunătoare omului şi care nu, de ar fi să ne luăm după această carte mai toate speciile ar trebui controlate, graurii pt că ne mănâncă cireşele ,etc). Astfel pentru Apus apus, sin. Cypselus apus avem : colun, drăpea, drăpnea, lăstun-de-biserică, lăstun-negru, rîndunică-de-pădure, rîndunică-de-turn, (nu am regăsit până acum sursa pt "colun"), iar rândunică-de-ploaie este folosit şi pentru lăstun de mal (Riparia riparia). Notă : este singura dată când se regăseşte numele "colun" , probabil nume regional , însă deocamdată nu avem nici o dată , explicaţie a sensului .

Prelucrarea din 1964 după "Lumea animalelor" Brehm (13) are un capitol pentru drepneaua neagră, numită aici "lăstun mare " sau "lăstun negru", trecută la ord. Microdiformes, subord. Micropodi (să nu uităm că lucrarea lui Brehm datează cu 100 de ani înainte, de pe la 1880).

Este de remarcat faptul că se subliniază ataşamentul drepnelei negre faţă de locul de cuibărit; lucru dealtfel prezent şi în lucrarea lui Simeon Fl. Marian în care se spune că e de dorit să nu le fie deranjat cuibul pentru că se vor întoarce la el după ceva timp.

Odată cu înaintarea în timp a studiului ne oprim acum la studiile şi observaţiile despre specia Apus apus în zonele de vegetaţie din România, şi în specie a prezenţei acestei păsări şi la altitudini mari, de peste 1800m.

Astfel conform D.Radu "Păsările din Carpaţi" 1967 (14) care împarte zonele de vegetaţie pe verticală, şi pentru fiecare etaj stabileşte prezenţa sau nu a unei specii, Apus apus este o specie trecută la "interzonală" deoarece se întâlneşte în aproape toate etajele. Este o specie interzonală pentru ca prezenţa ei este legată îneosebi de peisaj, care reprezintă o mai mare importanţă decât factorul altitudine.

Apus a. Apus L. – lăstun mare. Speciile interzonale trăiesc în peisaje caracteristice create de vecinătatea apelor , stâncării mai mult sau mai puţin verticale, precum şi ţinuturile descoperite, înierbate, de lângă albiile râurilor , cu arbuşti.

Apus apus , Delich urbica, H. rustica specii care nidifică în pereţii stâncoşi sau în construcţii omeneşti din munţi, hrănindu-se cu planctonul aerian pentru procurarea căruia se ridică adesea la mare înălţime.

Ca adaptaţie la modul lor special de viaţă sunt posibilităţile de zbor foarte perfecţionate , ca iuţeală şi ca durată pe care le au sp. care se hrănesc cu entomofauna atmosferică- rîndunica (h. rustica), Delichon urbica şi lăstunul mare (Apus apus).

Pentru etajul brumăriţei, limită superioară de 2543m şi 1700 m este cuprinsă ca specie care cuibăreşte Apus apus. La etajul tetraonidelor (de la 5-700 m altitudine până la limita inferioară a brumăriţei) Apus apus apare ca specie interzonală şi clocitoare. Etajul columbidelor , care cuprinde pădurile de la 5-700 m altitudine, regiunile forestiere ,de deal, podişuri, cu limită inferioară la 100-200 m altitudine este de asemenea populată de Apus apus, cu precizarea că Apus apus, alături de Delichon urbica , Hirundo rustica sunt întâlnite în număr mai mare la acest etaj decât la etajele superioare.

Apus apus este trecută aici la specie migratoare şi de pasaj, şi la păsări cu densitate medie, moderată.

Concluziile studiilor efectuate în perioada 1966-1972 asupra avifaunei din munţii Parâng-Vâlcan şi depresiunea Petoşani apar la 2002 în publicaţiile S.O.R(15). La ord. Apodiformes, fam. Apodidae, Apus apus, "lăstunul mare" , nume popular "lăstun negru", conform acestei lucrări a fost întâlnit în exemplare mai numerose în coloniile de la Cheile Sohodol şi Cheile Olteţului , în apropierea Apus melba, însă nu cuibăreşte în apropierea acestora.

Şi aici Apus apus este trecută la specie interzonală, indiferentă la altitudine, care cuibăreşte în pereţii drepţi ai stâncăriilor.

Conform „Ornitologie practică’’, Ion Iordache, Stănescu Dan, 1974 (16) pentru fam. Apodidae – lăstuni, avem următoarea descriere: cioc scurt, culmen curbat în jos, deschiderea gurii foarte mare, până sub ochi, coadă bifurcată, aripi lungi ascuţite, picior scurt, toate 4 degete îndreptate în faţă , gheare puternice , curbate şi ascuţite, penaj de un colorit închis, aspect compact, coloritul ambelor sexe asemănător, nări parţial ascunse de pene. Drept cheie pentru determinarea ordinelor de păsări din România pentru ord. Apodiformes sunt cele 4 degete îndreptate înainte, picioare foarte scurte, aripi foarte lungi.

Notă : in "Atlasul provizoriu al păsărilor clocitoare din România", Publicatie S.O.R, coord. Dan Munteanu, Peter Weber, Aurel Papadopol, 1994 (ediție bilingvă română-germană), care cuprinde ariile de răspândire a păsărilor clocitoare din România, avem la pg. 81 specia Apus apus-Drepneaua neagră, Mauersegler, la ora aceea cu un efectiv de 2000-5000 perechi, Oaspete de vară, specie răspândită cu precădere in jumătatea estică a țării. Harta a răspândirii speciei.

Pagina in completare

Legile prin care se asigură pretejarea drepnelei negre

Mariei-Magdalena Croitoru , "Păsările din zonele verzi ale oraşului Iaşi": Convenţia de la Berna , Legea nr 13 din 11 martie 1993 pt aderarea Rom la Covenţia prinvind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatului natural din Europa , adoptată Berna 19 sept 1979 Anexa III curpinde specii de faună protejate.

Legea 462/2001 Legea pt aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a guvernului 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale , a florei şi faunei sălbatice. Anexa IV a legii 462/ enumeră specii de plante şi animale care necesită o protecţie strictă.

Publiaţie SOR, nr 11.Dan Munteanu , Crymhilde Galoş, Îndrumător de protecţia păsărilor, Cluj 2000 Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului pg.79-80 aplicată în prezent , promulgată în 1996

Legea nr 103/1996 asigură protecţia cel puţin din partea vânătorilor pentru marea majoritate a păsărilor din fauna noastră.Rămân în afara restricţiilor puţine specii-ciorile şi celelalte corvide.

Convenţie pt conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa -Convenţia de la Berna , ratificată prin Legea nr 13/1993. De menţionat că această convenţie prevede că prinderea, ţinerea în captivitate şi comercializarea speciilor de păsări (care intră aici) e interzisă. Aici intră şi speciile de păsări cântătoare ţinute ilegal în colivie.

Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice -Convenţia de la Bonn ratificată prin Legean nr 13/1998. Ocrotirea principalelor specii de păsări migratoare din Europa.

Un cadru legislativ mai larg asigură Legea protecţiei mediului Legea nr 137/1995, Convenţia privind diversitatea biologică , ratificată la noi prin Legea nr 58/1994

(Februarie 2011)

Bibliografie :

  1. J. Ch. Czihak , "Istoria naturală, întâia oară în limba româniască compusă de doctorul medeţinei şi cavaler Czihak", Eşîi, 1837, pg.90
  2. Simeon Fl. Marianu, Membru al Academiei Române, "Ornitologia poporană română", Tom I, II, Cernăuţi, Tipografia lui R. Eckhardt, 1883; Tom I, pg. 70, 71, 72
  3. I. P. Licherdopol, "Despre ornitologia română", Bucuresci, stabilimentul de Arte Grafice Albert Baer, 1903, pg 14
  4. Idem , " Ornitologia română", Institutul de Arte Grafice "Carol Gobl", Bucureşti, 1906, pg.18
  5. Ritter Robert von Dombrowski, "Materialien zu einer ornis rumaniens" , Bulletin de la Societe des sciences de Bucharest -Roumanie, An XII, No 3 et 4, Bucarest, Imprimerie de L' Etat, 1903, pg 319
  6. Idem , '' Ornis Romaniae, bie Vogelwelt Rumanien's Systematich und Biologisch- Geographisch Beschrieten '', Bukarest, Staatsdruckerei, 1912
  7. R. I. Călinescu, " Consideraţiuni zoogeografice asupra migraţiei păsărilor din România", (extras din "Buletinul agriculturii", vol I-II, Nr. 1-4, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile statului, 1930, pg.11, 12
  8. I.Siminonescu, "Fauna României", Ed. pentru literatură şi artă "Regele Carol" , 1938, pg.127
  9. R. R. von Dombrowski, "Ornis Romaniae", traducere din germană , prelucrare şi completare de prof. Dionisie Linţia, Fundaţia regală pentru literatură şi artă, Vol I, II, Bucureşti 1946, 1954, vol I pg 21, vol II pg. 5, 7, 8
  10. L.Rudescu , "Migraţia păsărilor", Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, pg.10, 73, 74
  11. Dimitrie Radu , "Instinctul reproducerii la păsări", Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pg.30, 162
  12. Mihai C. Băcescu, " Păsările în Nomenclatura şi viaţa poporului român", Ed. Academiei R.P.R, 1961, pg 107, 150
  13. "Lumea animalelor după Brehm" Prelucrată după ed. a II.a a lucrării "Viaţa animalelor " de către Rietschel, Hauke, Lotz, Merkel, Modes, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, pg. 573
  14. Dimitrie Radu, "Păsările din Carpaţi", Ed. Academiei R.S.R, Bucureşti, 1967, pg.27, 41, 44, 61, 64, 84, 114, 128, 136
  15. Mircea Popescu, " Studiul avifaunei din Munţii Parâng- Vâlcan şi depresiunea Petroşani ", Publicaţiile SOR, nr.12, Cluj, 2000, pg. 40
  16. Ion Iordache , Stănescu Dan, " Ornitologie practică", Univ. Al. Ioan Cuza, Iaşi, 1974, pg.157, 170, 180
  17. Parteneri si colaboratori

    © I.D.N. România 2016. Toate drepturile rezervate.

Drepneaua neagră, Apodidae, scurtă istorie

Căutând a localiza drepneaua neagră (Apus apus) în folclorul, cultura, literatura de specialitate în ţara noastră a trebuit să ne oprim la a o localiza în cuvântul scris universal.

Este o pasăre care a uimit în timpuri pe observatorii ei.

Herodot la 420 Îen observa două specii de rândunele în Egipt , pe care le numeşte "hirundo apus". La Aristotel ('' Historia animalium'' , cartea a IXa) şi Plinius Secundus ( ''Historiae naturalis'', libri XXXVII) apar denumirile de ''apous, apodes'', '' kypselos'', ''drepanis''. Cf. diferiţilor autori care au studiat aceste deumiri Aristotel prin ''apous'', care se traduce literalmente '' pasărea fără picioare'' s-ar referi atât la drepnele (Apus apus sau Apus melba), cât şi la lăstunul de stâncă (Ptyonoprogne rupestrus) sau lăstunul de mal (Riparia riparia) , Plinius la drepnele ; ''kypselos'', la Aristotel referire la lăstunul de mal , Plinius posibil drepnele; ''drepanis'' - δρεπανίς -nume dat păsării după forma de seceră a aripilor sale , pasărea-seceră, ambii autori folosesc această denumire pentru drepnele, fie că este vorba despre drepneaua neagră (Apus apus) sau drepneaua mare( Apus melba). ( C.J. Sundevall 1863, ''Die thierarten des Aristoteles'', Darcy Wenthworth 1895, ''A Glossary of Greek birds'', ş.a). Notă: Aristotel explică însă faptul că numele ''apous'' nu trebuie luat literalmente, ci cu sens figurativ- e mai degrabă vorba despre picioare slabe, căci această pasăre, aflată la sol, mai mult se târăşte( Albert Magnus ''De animalibus'', excelent cunoscător al operei lui Aristotel), iar nici Plinius când foloseşte termenul de ''apous'' , ''apodes'', nu afirmă că drepnelele nu au picioare.

Plinius Secundus descrie "apodes" sau acele păsări care nu se servesc de picioarele lor (Des pieds et des ongles des oiseaux).Text original : "Plurium volant que apodes , quia careant use pedum; ab aliis cypselli appellantur, hirundinum specie". Plinius observă particularităţile acestei păsări care cuibăreşte în locuri ferite ochiului uman sau animal . Subliniază faptul că sunt păsările care călătoresc fără a fi vazute făcând repaos pe malurile apelor, căci pentru "apodes" nu există niciun repaos, ori sunt în cuib ori în aer. Conform unor traducători Plinius ar fi observat şi faptul că pentru aceste apous sau drepanis perioada de şedere ar fi cea mai scurtă.(Histoire Naturelle: Traduite En François, Avec Le Texte Latin , Gaius Plinius Secundus, Louis Poinsinet de Sivry,Historia naturelle de Pline, avec la traduction en français , 1848, pg 410).

Aşadar această uimitoare particularitate a drepnelei negre, faptul că îşi petrece viaţa în zbor continuu şi că nu se serveşte de picioarele ei "scurte" ca alte păsări sunt observaţii încă din timpurile vechi; ambii naturalişti punctează faptul că păsările , drepnelele, sunt mai mult pe aripi, şi au repaus numai la cuib.

În Biblie , în ebraica veche termenul folosit pentru drepnea neagră a fost "suus" ( cal, potcoavă, apelativ folosit şi azi pentru a descrie această pasăre cu formă de potcoavă, sau în alte cazuri formă de seceră-vezi "faucillot" frc. dialect), în ebraica actuală este "sisim''.

Confuzia cu orice altă pasăre, în special cu rândunica este datorată greşelilor de traducere ; în Biblia tradusă de Martin Luther sau cea în engleză , tradusă de King James apare cuvântul "rândunică" , în mod eronat tradus (dictionary of the Bible, ed. by W. Smith. [With] Appendix,edited by William Smith (sir), 1863 (google books) , pg 1931), aşadar acea rândunică este de fapt drepneaua neagră.

Drepnelele negre cuibăresc în crăpăturile din Zidul de Vest al Ierusalimului, fiind una dintre cele mai vechi colonii. Din 2009 în această locaţie, Zidul de Vest Ierusalim, drepnelele negre sunt întâmpinate într-o ceremonie de bun-venit de către oficialii oraşului alături de ornitologi şi organizaţia '' Friends of the swifts''.

(1.) Heb. sis (Isa. 38:14; Jer. 8:7), the Arabic for the swift, which "is a regular migrant, returning in myriads every spring, and so suddenly that while one day not a swift can be seen in the country, on the next they have overspread the whole land, and fill the air with their shrill cry. " The swift (cypselus) is ordinarily classed with the swallow, which it resembles in its flight, habits, and migration.

(2.) Heb. deror, i.e., "the bird of freedom" (Ps. 84:3; Prov. 26:2), properly rendered swallow, distinguished for its swiftness of flight, its love of freedom, and the impossibility of retaining it in captivity. In Isa. 38:14 and Jer. 8:7 the word thus rendered ('augr) properly means "crane" (as in the R.V.). Sursă: http://www.catholic-saints.info/catholic-symbols/swallow-christian-symbol.html

''Biblia sau Sfânta Scriptură'', ''Vechiul Testament''( Bucureşti, 1982, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR):

Isaia 38:14: ''Ţip cumplit ca o rîndunică... '' pg. 706. Notă: tocmai prin aceste semnale sonore puternice şi ascuţite , specifice numai drepnelei negre, se poate deosebi de altă specie de drepnele, una cu care se confundă uşor fiind Apus pallidus.

Ieremia 8:7 :'' Până şi barza îşi ştie vremea sa hotărâtă sub cer; şi turturica şi rîndunica şi cocorul iau aminte la timpul când trebuie să vină''. pg. 739

Pilde cap. 26.2: '' Precum vrabia zboară şi rîndunica se înalţă în văzduh...'' pg. 658

Mergând pe ideea păsărilor semnalate în 1863 în acele zone biblice, W. Smith aminteşte de faptul că acele rândunici despre care se vorbeşte în Biblie ar putea fi Cypselul apus , adică numele ştiinţific învechit al drepnelei negre.

Evul mediu,pentru drepneaua neagră (Apus apus) este cuprins în câteva cuvinte: prinsă pentru hrană, omorâtă pur şi simplu, semn heraldic – ‘’the martlet’’ (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/262552/heraldry/8840/The-nature-and-origins-of-heraldic-terminology) sau , conform superstiţiilor prezente în multe culturi, aduceau noroc , binecuvântare casei sau erau temute ca orice altă pasăre neagră care stă departe de ochiul omenesc.

Cuibărind şi în turnuri drepneaua neagră era prinsă şi folosită ca hrană (Italia ).

În Anglia de exemplu, fiind prin definiţie o pasăre care nu prea stă în raza ochiului uman, zburând atât de rapid pentru o pasăre de talia ei, şi din pricina sunetelor acuţite pe care le scoate, era numită " the devil bird", pasărea demonului, şi iată că dacă aici nu era folosită pentru hrană era omorâtă din cauza fricii pe care o inspira (Simon Whitechapel -articolul "Talk of the devil bird." apărut în ediţia online "Apus life " (http://www.commonswift.org/2996Whitechapel.html)

1260 este anul din care datează şi imagini ale speciei ( Biblioteca apostolică Vatican).

Un turn din Castellaro (lângă Modena, Italia) gazduieşte drepnele negre din secolul XIV (semnalate la 1300, 1570 şi azi).

La 1554 Conrad Gessner , descrie apodidele "De apode", adăugând explicit faptul că deşi sunt numite "fără picioare" au totuşi picioare , dar acestea sunt scurte (Conrad Gessner , "Historiae Animalium Liber", Zurich, 1554, pg 161).

În jurul anilor 1600 episcopul Genevei (devenit ulterior sfânt romano-catolic) Francis de Sales vorbea despre păsările numite de Aristotel "apodes", ale căror picioare sunt aşa de slabe incât, dacă ajung la pământ nu mai pot zbura, decât dacă le ajută vântul (Eunan Mc Dowell , "The concept of the freedom in the writings of St. Francis de Sales", 2009, pg 282, pg 285).

Din 1657 datează altă informaţie despre "păsările fără picioare numite Apodes".(Thomas Browe, "Nature's cabinet unlock'd ", 1657, pg 283)

De aici până la stabilirea numelui ştiinţific al speciei Apus apus , s-au folosit ca nume ştiinţifice pentru drepneaua neagră : Hirundo apus (1738 , Eleazar Albin, A natural history of birds"), Micropus apus , şi cel mai folosit până la Apus apus ( vezi Linnaeus, 1758, wikipedia) a fost cel de Cypselus apus.

Căutând în istoria limbii române şi prin izvoare folclorice am observat că avem aceeaşi problemă de identificare a drepnelei negre datorită existenţei a numeroase nume folosite popular şi regional pentru această pasăre , şi în special al confuziei cu rândunica (Hirundo rustica) şi cu lăstunul de mal ( Riparia riparia). Aceleaşi denumiri populare şi regionale sunt folosite pentru a desemna şi drepneaua neagră şi lăstunul de mal :rândunică-de-ploaie, lăstun-de-biserică ( vezi Simeon Fl. Marian, M.C. Băcescu). De altfel confuzia şi respectiv denumirea de rândunică sau lăstun dată acestei păsări este comună şi limbilor ca engleza (black martin - lăstun negru), germana (majoritatea denumirilor sunt compuse cu "schwalbe" care înseamnă rândunică), limbile nordice ( suedeza, daneza , unde avem de exemplu "tornseglare", respectiv "torenzwalw " care înseamnă "Turmschwalbe ", adică rândunică-de-turn).

Aceeaşi muncă de căutare însă au întâmpinat-o şi ornitologii germani , francezi sau englezi.

Să facem o rapidă incursiune în denumirea păsării în engleză : "devil bird", " deviling", "black martin" , screech , screech-martin , shriek-owl, screamer, squeacker , de-abia prin anii 1700 se foloseşte termenul de "swift" (datorită rapidităţii cu care zboară), iar curentul nume de "common swift" (echivalentul drepnelei negre din limba noastră), apărut prima dată în 1828 (British bird`s eggs and nests, popularz described bz John Christopher Atkinson, 1861, Charles Swainson, English Dialect Society - 1885 , pg 69) a fost folosit alături de "european swift".

Notă : acest mic studiu general e realizat în colaborare cu Ulrich Tigges.

(Februarie 2011)

Drepnelele în conştiinţa umană

Enciclopedia Universală Britannica, Ed. Litera 2010, Bucureşti, vol 5 ( 16 volume), pg. 179: ''Drepnea - Denumire comună pentru cele cca 75 de specii de păsări din fam. Apodidae, întâlnite în aproape toată lumea...''

Artefactul egiptean supranumit „Saqqara bird’’ ( vechi de 2000 de ani, făurit din lemn de sicomor) , care a incitat imaginaţia oamenilor, este o reprezentare clară a drepnelei ( în Egipt se întâlnesc cinci specii de Apodidae).

Forma drepnelei a folosit ca model pentru suliţa japoneză Kamayari- suliţă terminată în două cârlige sub formă de seceră, utilizată atât ca armă cât şi ca instrument pentru pompieri , la origine instrument creat de către chinezi. ( în China se regăsesc zece specii de Apodidae, printre care şi drepneaua neagră).

“Ababil’’, denumirea arabă a drepnelei, este o pasăre fabuloasă întâlnită în Coran, armata cerească de păsări apărând Meca, aruncând cu pietre arse în iad în vrăjmaşi. Coranul, Ed. Herald, Bucureşti, 2006, Sura 105- Elefantul, pg 435 - Note explicative: pg.506 „ ababil”- stoluri sau denumirea unei specii de păsări (neidentificate). În urma cercetărilor ar fi vorba despre Apus affinis ( Little swifts, drepneaua mică) http://www.commonswift.org/5133Kamir%26Tigges.html

Leonerdo da Vinci a fost interesat de zborul păsărilor, în studiile sale despre zbor s-ar fi oprit, cum era şi firesc asupra zborului măiastru al drepnelelor în „Codice sul volo degli uccelli’’ ( alături de Apus apus în Italia se întâlnesc şi Apus melba, Apus pallidus, Apus affinis).

Prin forţa zborului , puterea sunetelor scoase, specificul lor de viaţă, mereu pe aripi, ascunse de ochiul omenesc, drepnelele- esenţa însăşi a ideii de pasăre , o adevărată forţă a naturii, dau naştere la creaturi legendare ale căror trăsături sunt amplificate, căci zborul lor năpraznic şi măiestria aripilor aduc din imaginar a păsări din altă lume , care scuipă foc .

Imaginea drepnelelor, Apodidaelor, a servit ca sursă de inspiraţie atât în arta meşteşugărească - fie că este vorba despre sobe de ceramică , farfurii de porţelan, etc, cât şi în arta cultă , timbre, cărţi poştale, picturi, litografii, gravuri.

Parteneri si colaboratori

© I.D.N. România 2016. Toate drepturile rezervate.