Initiativa "Drepneaua Neagra" Romania

rostul pasarilor este libertatea cerului intreg... aripi libere!

design

Conservarea drepnelei negre

Inamicii naturali ai drepnelelor negre sunt şoimul rândunelelor ( Falco subbuteo), şoimul călător ( Falco peregrinus), răpitoare de noapte ca striga ( Tyto alba), huhurezul mic ( Strix aluco). Pe lângă aceştia drepnelele negre au şi pradatori oportunişti ca vânturelul roşu ( Falco tinnunculus), cucuveaua ( Athene noctua), cioara grivă (Corvus cornix ), coţofana ( Pica pica), rozătoare care au acces în podurile unde cuibăresc drepnelele negre, pisica domestică.

Drepnelele negre depind de rezervele de hrană, astfel de starea vremii, suferă pierderi în drumul migraţiei din pricina vânturilor potrivnice întâmpinate.

Pe lângă aceste ameninţări naturale, fireşti ca pentru fiecare fiinţă vie, din păcate se adaugă activitatea umană : folosirea insecticidelor, a pesticidelor, astuparea locurilor de cuibărit, deranjarea continuă a coloniilor stabilite în numele observaţiilor ştiinţifice, fermele de turbine eoliene, periculoase mai ales pentru juvenilii care nu au atâta experienţă de zbor, plasele din jurul aeroporturilor, clădirile de sticlă .

Observaţiile la cuib, natural sau artificial, se fac după anumite reguli stricte, deoarece există pericolul de părăsire a cuibului din cauza intruziunii umane. O drepnea neagră care cuibăreşte are ouă la cuib sau pui. Studiile făcute la locurile de cuibărit se pot face doar cu aparatură adecvată, care se montează în afara sezonului, astfel drepneaua neagră nu va fi deranjată pe timpul cuibăritului. Atenţie: există studii deja făcute, colonii monitorizate stabile, fotografii cu drepnele negre la cuib (artificial), dar riscul abandonului locului de cuibărit pe care o pereche îl va folosi pe parcursul vieţii este prea mare şi se riscă existenţa unei generaţii pentru un cadru foto.

Parteneri si colaboratori

© I.D.N. România 2016. Toate drepturile rezervate.

Interacţiunea omului cu drepneaua neagră

Drepneaua neagră cuibăreşte de mult timp lângă om- în turlele bisericilor, în turnurile de piatră, în casele înalte, în construcţiile moderne, oriunde poate avea acces în crăpăturile din zid dincolo de care se află o cavitate, sub acoperişuri, sub tablă, cornişe, sub streşini, în spaţiul dintre astereală şi jgheaburi , liber odinioară, sub ornamentaţiile clădirilor, vechiul sistem de storuri le oferă spaţiu de cuibărit ( au acces în spaţiul dintre zid , stor şi fereastră), în genere la înălţimi de peste 5m, oriunde poate intra direct din zbor, într-un loc ferit vederii şi întunecos. Arareori pot fi observate cuibărind şi la înălţimi de peste 3m, în funcţie de condiţii, poziţionarea cuibului, lipsa obstacolelor din faţa intrării în cuib, cum ar fi arborii.

Construcţia unui cuib durează un sezon, asta deoarece această pasăre nu are contact cu solul, materialele folosite pentru cuib le colectează exclusiv din aer şi le încleiază cu saliva, rezultând o cupă.

Nu numai construcţia cuibului este migăloasă, cere timp şi energie, aceste păsări sunt fidele locului ales de cuibărit! Ele se vor întoarce sezon după sezon exact la acelaşi cuib!

Dacă aveţi acasă cuiburi naturale de drepnea neagră, nu le deranjaţi, pentru că îşi vor părăsi cuibul!

Dacă locuinţa dvs. necesită lucrări de reparaţie, cea mai bună soluţie este să amânaţi lucrările de reparaţie ale acoperişului, faţadei, după terminarea sezonului lor de cuibărit. Este valabil de altfel, conform legilor în vigoare, pentru orice specie de păsări sălbatice.

Parteneri si colaboratori

© I.D.N. România 2016. Toate drepturile rezervate.

Cum putem să le ajutăm?

Situaţia drepnelei negre în toată Europa, cu ale sale oraşe, este aceeaşi: această specie este ameninţată cu declinul din cauza folosirii în exces a insecticidelor, pierderea de spaţii verzi în detrimentul spaţiului construibil, şi din cauza pierderii locurilor de cuibărit din clădiri, prin renovarea lor, în timpul perioadei de reproducere, prin distrugerea multor clădiri vechi şi prin noile tehnici de construcţie adoptate, care etanşeizează clădirile, rezultând aşadar piederea accesului la spaţiul de cuibărit. Drepnelele negre nu vor mai avea astfel acces sub streşini,cornişe, în spaţiul dintre astereală şi jgheaburi care odinioară era lăsat liber, pe sub acoperişul vreunei clădiri, sau prin vechiul sistem de aerisire folosit în construcţie la început de secol XX (este vorba de vechiul sistem de ventilaţie al podurilor, care constă în spaţiul liber lăsat între acoperiş şi zid).

În Marea Britanie drepneaua neagră este declarată de către RSPB specie în declin, cu prioritate în conservare, în Germania de Est este considerată specie în declin cf. Ulrich Tigges.

Cazuri observate : nu odată s-a întâmplat, din păcate, ca din cauza refacerii faţadelor sau acoperişurilor în plin sezon, ca exemplarele care cuibăreau în locurile astupate să zboare pînă la epuizare încercând zadarnic să intre la locul în care aveau cuibul. De cele mai multe ori sunt zidite cu pui cu tot înăuntru.

Drepnelele negre se hrănesc exclusiv cu insectele vânate din aer- ţânţari, afide, muşte, musculiţe, păianjeni aerieni, furnici aeriene, etc. O drepnea neagră are nevoie de mii de astfel de insecte pe zi, când este vorba despre o pereche cu pui la cuib, numărul insectelor vânate creşte considerabil (o pereche poate vâna pentru pui şi 5ooo de insecte pe zi).

Cum să le ajutăm:

În orice caz pot exista soluţii foarte ingenioase şi simple pentru a evita depunerile de sub cuiburi, ne referim aici la cele pentru rândunici, lăstuni de casă. Sub cuibul natural sau artificial poate fi montată o scândură care va fi îndepărtată şi curăţată sau înnoită după plecarea păsărilor.

Parteneri si colaboratori

© I.D.N. România 2016. Toate drepturile rezervate.

E pui sau adult?

Precizare:

De regulă, atunci când se prezintă o specie de păsări sălbatice se folosesc numai imagini cu specia respectivă în natură. Imaginile prezente pe această pagină, cu drepnele negre adult, pui, juvenili, găsite în dificultate şi aduse în Rescue Center „ Drepneaua Neagră” pentru recuperare în vederea reintroducerii în libertate, nu susţin ideea de pasăre sălbatică în captivitate. Aceste imagini sunt folosite drept material-suport, pentru o mai bună înţelegere a acestei specii, în momentul în care ne confruntăm cu găsirea accidentală a unei drepnele negre.

Particularităţile drepnelei negre

Drepneaua neagră are aripile foarte lungi în proporţie cu trupul, astfel aripile când sunt strânse pe lângă corp depăşesc coada cu 2 cm, chiar 2,5cm , iar deschiderea lor este de 40-44 cm. Am putea spune că această pasăre este numai aripi.

Dimensiuni cca 16-17 cm, sunt şi exemplare mari de cca 19 cm. Greutate între 35 şi 56 gr. Culoare penaj brun-închis, pată albă sub cioc.

Coada drepnelei negre prezintă o uşoară scobitură, precum coada rândunicii, însă mai scurtă. Se observă de altfel şi cât de lungi le sunt aripile ( în imagini sunt exemplare adulte).

Drepneaua neagră este o specie monomorfică, adică masculul şi femela arată la fel.

Media de viaţă a drepnelelor negre este de 7 ani. Este înregistrat cazul unui adult inelat recuperat la 21 de ani ( exemplu prezentat pe commonswift.org), şi cazuri de exemplare inelate recuperate care aveau 17, 18 ani.

Confuzii :


Totul din această pasăre este adaptat stilului de viaţă: zbor continuu, acrobatic, şi la altitudini de peste 3000 de m.

Ochii foarte mari le sunt protejaţi de un rând de pene care aduc a ''sprâncene'', pentru a atenua presiunea aerului la vitezele pe care le prind, la fel au nările construite, tot pentru atenuarea presiunii.( în imagini sunt exemplare adulte).





Imagini comparative adult- pui şi juvenili ( vârsta la care drepneaua neagră devine aptă de zbor, şi are dimensiunile unui exemplar adult)

Un exemplar pui sau juvenil, are mai mult alb în jurul ciocului, pe linia ''umerilor'' aripilor, uneori presărat în penele de pe cap , aşadar prezenţa culorii albe nu numai sub cioc este semn clar că nu este un exemplar adult!


Puii de drepnea neagră

În genere o pereche de drepnele negre are la cuib doi-trei pui, ambii parteneri se implică în creşterea lor. Hrana adusă puilor de drepnea neagră constă într-un bol format din sute de insecte aeriene amestecate cu salivă, la o singură hrănire. Puii de drepnea neagră consumă cantităţi masive de insecte, au o copilărie scurtă şi accelerată, astfel părinţii de drepnea neagră nu vor cunoaşte repaosul.

În perioadele cu hrană puţină puii de drepnea neagră intră într-o stare de torpoare, în care îşi reglează temperatura corpului, iar părinţii drepnea neagră, pentru a lăsa hrana prinsă, şi puţină, numai pentru pui, consumă fecalele acestora, pentru minerale (sursa- commonswift.org).

Pentru juvenilii de drepnea neagră primul zbor înseamnă și ruperea de cuib; nu mai au nicio legătură cu părinții, frații. Sunt capabili din prima secundă să aibă grijă singuri de ei, să zboare, să vâneze. De regulă, juvenilii de drepnea neagră pleacă direct spre Africa de Sud (U. Tigges) sau mai rămân în colonia de drepnele negre. Drepnelele negre nu sunt antrenate în afara cuibului să zboare, ci fac exerciții de press-ups pentru întărirea aripilor și a pieptului în cuib pe care le încep şi la o vârstă de 3 săptămâni. Perioada în care părăsesc cuibul este între 37 și 46 de zile (în funcţie şi de posibilităţile de hrană, perioada se poate prelungi peste 46 de zile). Comportamentul puilor de drepnea neagră înainte de părăsirea cuibului: încep să refuze hrana reglându-şi astfel greutatea, se intensifică activitatea de press-ups şi de curăţare a penajului şi încep să stea la intrarea în cuib privind lumea de afară.

La cuib puii de drepnea neagră manifestă un comportament social foarte strâns, sunt foarte prietenoşi, aproape tandri, ca şi părinţii lor, curăţându-se unul pe celălalt, stând unul în celălalt, unul pe celălalt, împreună; acelaşi comportament îl manifestă şi în Rescue Center, legătura şi prietenia cu alt pui de drepnea neagră este aceeaşi chiar dacă nu sunt fraţi.

Se întâmplă ca unele perechi de drepnele negre să se stabilească şi să se reproducă mai târziu în sezon, astfel pot fi găsiţi pui de drepnea neagră la sol şi în august, însă trebuie luat în calcul faptul că, deşi drepnelele negre sunt absolut adaptate din prima secundă vieţii lor pe aripi , luând calea de migraţie în mod natural chiar şi dacă toate drepnelele negre au plecat, câte şanse reale are tânăra drepnea să ajungă în cartierele de iernat. Căci perioada când va fi apt de zbor, juvenil, înseamnă deja pentru zona de migraţie dinspre ţara noastră pericolul de schimbare a vremii, astfel de insecte puţine sau deloc. Există şi fenomenul de pui dezertaţi la cuib, perechile de drepnele negre stabilite prea târziu în sezon vor lua calea migraţiei, lăsând puii în urmă, exemplare care nu au cum să mai recupereze perioadele de lipsă de hrană, care se vor dezvolta cu probleme şi la nivel de penaj. Singura lor şansă este eliberarea din Spania de Sud, şi îngrijirea în condiţii de Rescue, mai ales într-un centru în care li se poate acorda ultima şansă, de înlocuire a penajului cu probleme, respectiv la singura clinică din lume , Mauersegler, Frankfurt.

Evoluție pui drepnea neagră

Pentru stabilirea vârstei puiului există această galerie cu exemplare crescute în sălbăticie: http://commonswift.org/nestlings_english.html

Galeria de mai jos este de orientare, cu exemplare care au necesitat creşterea în captivitate în vederea eliberării în natură, deoarece s-au rătăcit de cuib. Fiecare pui este pe aripile sale acum!

În primele zile de viaţă puii de drepnea neagră sunt nidicoli ( golaşi), după aprox. o săptămână încep să se acopere cu penele înconjurate de teci, din a doua săptămână apare şi puful cenuşiu. După două săptămâni penele încep să le răsară încet din teci, şi se acoperă aproape complet cu puf.

După aprox. 25-27 de zile de zile puiul de drepnea neagră se acoperă total cu pene şi puf, transformându-se dintr-un pui de pasăre cu forme incerte şi penaj de-abia schiţat într-o frumoasă drepnea neagră în miniatură.

Cam după o lună , penele din aripi, care până nu demult dacă ajungeau penele din coadă, încep să crească vizibil .Creşterea este acum spectaculoasă, totală, aripile lungindu-se mult peste coadă, încrucişate când sunt strânse lângă trup.

Perioada de creştere pentru o drepnea neagră este între 40- 46 de zile, timp în care drepneaua atinge un maxim de greutate ( peste 45 - 55 grame).

La finele acestei perioade raportul de aur între lungime, formă şi greutate este atins, aripile sale , neobişnuit de lungi, trebuie să depăşească cu 2 cm, chiar cu 2,5 cm penele din coadă, atunci când sunt strânse lângă corp. Greutatea la eliberare în genere trebuie să fie peste 40 gr ( între 40- 45 gr), însă depinde de dimensiunea fiecărui exemplar. Este vital pentru tânăra drepnea neagră să aiba aceste rezerve de greutate la primul zbor, căci arderile sunt extreme.

După cum fenomenul de creştere este atât de alert, timp în care puiul necesită cantităţi incredibile de hrană, ceea ce este normal pentru o pasăre care se dezvoltă într-un asemenea ritm- atinge într-o lună şi jumătate dimensiunile unui adult şi are un regim de viaţă special, şi fenomenul de atingere al momentului eliberării este unul spontan .

În afară de semnele care atestă transformarea puiului de drepnea neagră într-un juvenil : refuzul brusc al hranei, intensificarea activităţii de exerciţii de press-ups ( exerciţii de reglare a greutăţii şi de întărire a muşchilor pieptului) , activitatea febrilă de curăţare a penajului, dispariţia totală a ultimei rămăşiţe de ''teci''-calamus, de pe partea inferioară a aripilor ( acesta este un semn decisiv al atingerii vârstei de zbor), agitaţie mare în cutia-cuib ( stare care se manifestă mai ales spre seară), schimbarea este vizibilă şi în privirea drepnelei negre, de la ochii nu odată infantili, privirea devine sălbatică, ganditoare, iar tânăra pasăre este cuprinsă de o stare aproape febrilă, de un tremur vizibil în penajul uşor zbârlit, de chemarea zborului.

Indiferent de aproximarea vârstei drepnelei negre atunci când este găsită, momentul în care aceasta cere eliberarea este spontan şi brusc, şi hotărât de tânăra drepnea neagră, nu de către om.

Aici foto cu etapele dezvoltării puiului de drepnea neagră , precum şi lămuriri illustrate cu privire la atingerea vârstei de juvenil, când îi dispare şi ultima rămăşiţă de calamus de pe interiorul penelor din aripi: http://www.mauersegler.com/stages.html?&L=3

Fiecare drepnea neagră este unică, şi depinde de hopurile prin care a trecut când era pui dacă este aptă să plece la timp ( cele 40-46 de zile) sau va necesita un pic mai mult timp.

O drepnea neagră, fie că este adult, fie că este juvenil, nu se aruncă niciodată în aer! Îşi va lua zborul din palma deschisă , cu mâna ridicată deasupra capului înspre cer.

Deşi dorul de plecare se manifestă cu preponderenţă ca în natură, spre crepuscul, juvenilul trebuie eliberat a doua zi de dimineaţă, spre a avea toată siguranţa.

Numai drepnelele negre îngrijite în Rescue sunt eliberate uneori de la înălţime , de la geamul mansardei, pentru că sunt trecute prin testele necesare de zbor!

Pentru eliberare este de preferat o zonă cu cât se poate de puţin trafic, în care să existe un culoar de decolare liber în faţă, iarbă scurtă de unde poate fi recuperată ( niciodată iarbă înaltă, nici măcar în cazul unui adult! şi nici câmp deschis) drepneaua ridicată în palmă sus deasupra capului- poziţia .. statuii libertăţii.., aşadar la o înălţime de 2 m: unele vor ţâşni nerăbdătoare din palma deschisă, altele după câteva secunde, se vor lansa întâi înspre jos pentru a-şi lua altitudinea, si imediat vor urca foarte sigure către cer, alături de celelalte drepnele negre. (niciodată drepnelele negre nu trebuie eliberate de la o înălţime mai mare decât cea recomandată, indiferent de vârsta exemplarului!!).

Există şi momente de alarmă falsă, dacă juvenilul drepnea neagră nu este gata total de decolare, se va retrage în palmă, anunţând astfel că încă nu este gata, că a fost o alarmă falsă . Aceste momente sunt extrem de importante , poate totuşi nu este încă pregătit, poate are alt motiv pentru care nu este gata, sau acest refuz poate fi semnul unei răni nevizibile , al unui handicap. Sub nicio formă nu trebuie grăbite în aceste momente cruciale, sau împinse spre plecare.

Eliberarea unei drepnele negre se face într-o zonă în care sunt colonii de drepnele negre, o zonă deschisă, fără obstacole multe ( arbori, clădiri multe), pe o vreme bună ( trebuie cercetată starea vremii), cercetată zona de răpitoare ( şoimul rândunelelor, ciori grive, coţofene).

Un alt moment extraordinar este atunci când juvenilul drepnea neagră decolează spre viaţa lui pe aripi, căci va fi întâmpinat de celelalte drepnele negre de pe cer, cu atingeri scurte ca un fel de bun-venit, şi va fi angajat în '' jocuri'' acrobatice aeriene, iar zboru-i devine în doar câteva secunde atât de sigur, de parcă asta ar fi făcut toată viaţa.

Parteneri si colaboratori

© I.D.N. România 2016. Toate drepturile rezervate.

În România sunt două specii de drepnele, drepneaua neagră (Apus apus) și drepneaua mare (Apus melba).

Drepneaua mare (Apus melba)

Ord. Apodiformes, fam. Apodidae

În afară de faptul că sunt mai masive, drepnelele mari pot fi diferenţiate de celelalte drepnele prin albul de pe abdomen , şi faptul că restul penajului este mult mai maroniu decât la celelalte drepnele, şi dunga cafenie de pe piept (prezentă și la această specie pata albă de sub cioc). Pentru teritoriul țării noastre există o hartă de observații cu privire la drepneaua mare aici : http://rombird.ro/ro/h/27/harta-observatiilor ( cf. acestei hărți au fost observate și exemplare de Apus pallidus).

Descriere :

Atenţie - drepnelele mari se pot confunda uneori cu drepnelele negre parţial albino, însă drepnelele mari au penajul maroniu nu brun-închis.

Drepnelele negre, în afară de faptul că au penajul brun-închis, negru câteodată, şi pata albă de pe guşă mai mică, scot nişte ţipete inconfundabile. Prin aceste ţipete se deosebesc şi de drepnelele palide (Apus pallidus, specie întâlnită în zonele mediteraneene), care sunt mai cafenii şi au vârfurile penelor de zbor mai rotunjite.

Cuibăresc în special în zonele montane, în stâncării, sau sub poduri, şi în zone urbane ( mai de deal, munte), deşi această specie evită zonele în care sunt obstrucţii cum ar fi copaci sau clădiri.

În România este prezentă atât la 100 m altitudine cât şi 2000 m altitudine.

Pentru prima dată a fost semnalată în sudul Dobrogei , cf. Dimitrie Radu "Păsările lumii", 1977, "Păsările din Delta Dunării" 1979, apoi în cheile stâncoase ale Carpaţilor.

Harta distribuţiei : hărţi prezente în publicaţiile S.O.R ( Dan Munteanu, Peter Weber, Aurel Papadopol) din 1994, 1998, 2002 .

Migratoare : zona sub-sahariană a Africii .

În România : sosesc din a doua jumătate a lunii aprilie şi părăsesc ţara până în în august.

Sunete drepnele mari : http://avibase.bsc-eoc.org/species.jsp?lang=EN&avibaseid=FA1CAD2906F7C845&sec=xenocanto

Denumirile de dicţionar se referă la drepneaua neagră (Apus apus), fie că este vorba despre DEX 1975, DEXi 2007, dicţionare de sinonime, "Dicţionarul de sinonime al limbii romîne ", ediţiile din 1982 şi 1989 , de limbă, de etimologie ( lucrări citate aici http://www.drepneauaneagra.ro/index.php/studii/drepnea-neagra-istoric-denumire).

Sursa denumirii de ‘’drepnea’’ – în text „drepneua”, denumire regională ( „ această păseruică... se numesc de cătră Românii din Bucovina Drepnea Pl. Drepnele”), învechită , este „Ornitologia poporană română” a lui Simeon Fl. Marian, sursă citată în DEX 1975. Însă şi aici este descrisă drepneaua neagră ( Apus apus), în text Cypselus apus , denumire ştiinţifică învechită , cu ale sale caracteristici de identificare clare: penaj colorat uniform cafeniu închis, pată albă sub guşă, manifestări sonore puternice şi ascuţite ( semnalul sonor al drepnelelor negre este una dintre caracteristicile definitorie de identificare , faţă de semnalele sonore ale Apus melba, drepneaua mare, sau Apus pallidus).

Denumirea de drepanis -δρεπανίς este folosită de Aristotel ( Historia animalium, Cartea a IX a) , Plinius Secundus ( Historiae naturalis, libris XXXVII), Sf. Vasile cel Mare ( Hexaemeron, Omilia 8) fie pentru drepneaua neagră, fie pentru drepneaua mare; drepanis- δρεπανίς, termen la origine grecesc (grc. veche), preluat în limba noastră din latină ,însemnând „pasărea-seceră”, denumire dată drepnelelor în genere după forma aripilor, cea de seceră.

În lucrările de specialitate s-au utilizat de-a lungul timpului următoarele denumiri: drepnea alpină ( Apus melba melba) la Robert Ritter von Dombrowski, „Ornis Romaniae”, trad. din limba germană şi completare de prof. Dionisie Linţia, 1946 ( vol I), 1954 (vol II), denumire prezentă în „Atlasul zoologic” din 1980, L. Rudescu „Migraţia păsărilor” 1958, denumirea de drepnea (Apus melba),” Lumea animalelor după Brehm” 1964- lăstunul alpin (Micropus melba), Mircea Popescu „Studiul avifaunei avifaunei din Munţii Parâng-Vâlcan şi depresiunea Petroşani” 2000 ( concluzii studii efectuate în perioada 1966-1972)- lăstun mare sudic ( Apus melba), Dimitrie Radu – drepneaua mare (Apus melba) în „Păsările lumii” 1977, „Păsările din Delta Dunării” 1979, „Mic atlas ornitologic” 1983, „Păsările din peisajele României” 1984, drepneaua mare ( Apus melba)- „Publicaţia anuală a grupului Milvus”, filiala S.O.R 1996, „ Atlasul provizoriu al păsărilor clocitoare din România”, 1994, coord. Dan Munteanu , Publicaţie S.O.R- drepneaua mare ( Apus melba), „Atlasul păsărilor clocitoare”, Ed- a II a , Publicaţie S.O.R, 2002, drepnea mare (Apus melba).

Drepneaua mare (Apus melba L.) în studii ornitologice

Apus melba este citat pentru prima dată în ţara noastră de A. Kamner "Catalogul ornitologic al colecţiilor muzeului din Sibiu" 1914, alături de un mascul juvenil colecţia Stetter împuşcat în pădurea Dumbrava, Sibiu.

Referire la Apus melba întâlnim în "Ornis Romaniae" , Ritter R. von Dombrowski, traducere şi completare de Dionisie Linţia (1) , vol II 1954, la fam. Cypselidae, Apus melba melba, "drepnea alpină".

După cum pentru Apus apus au existat la un moment dat cele două denumiri "drepneaua mică" şi "drepneaua neagră", denumire actuală "drepneaua neagră", pentru Apus melba au fost folosite "drepnea alpină" şi "drepnea mare", denumire actuală "drepneaua mare".

Drepneaua mare, "alpină" aici este doar amintită, pe baza unor citate din literatură, neverificate însă după cum mărturiseşte Linţia.

Conform lui Linţia se păstrează în Muzeul de Ştiinţe Naturale din Sibiu un mascul tânăr , împuşcat în pădurea Dumbravei , Sibiu la 1853 , colecţia W. Stetter. De atunci nu au mai fost observate sau colecţionate pe teritoriul ţării Apus melba.

În 1964 putem regăsi informaţii despre drepneaua mare în "Lumea animalelor după Brehm " (2) , lucrare din a doua jumătate a secolului 19.

Conform Brehm drepnelele sunt trecute la ord. Micropodes, dacă pentru drepneaua neagră avem denumirea de "lăstun negru" , pentru drepneaua mare avem "lăstunul alpin" , Micropus melba, care este mai mare, are alb pe partea ventrală , şi o bandă cafenie în jurul capului, pasăre clocitoare în locuri stâncoase. Observaţiile nu cuprind şi teritoriul ţării noastre, ci apare citat exemplarul de mascul din muzeul Sibiu.

Conform studiilor efectuate în perioada 1966-1972 asupra avifaunei din munţii Parâng-Vâlcan şi despresiunea Petroşani (3) N. Semen semnlala pentru prima dată în literatura de specialitate specia Apus melba, în Valea Sohodolului în 1967 şi respectiv a Olteţului în 1969 .

În zona cercetată colonii de Apus apus cuibăreau aproape de coloniile de Apus melba, denumit atunci "lăstun mare sudic".

Păsările colecţionate atunci , 5 masculi adulţi şi 2 femele (zona Runcu-Gorj) se regăsesc în colecţia Muzeului Antipa. Nici Dombroswki, nici Linţia nu au reuşit să captureze exemplare.

În iunie 1965 au fost semnalate 6 exemplare de Apus melba la Canaraua Fetii, S. Dobrogei, şi tot de aici s-a colectat un mascul de către I.Cătuneanu, august 1965.

Colonia de la Sohodol a fost observată, astfel s-au găsit de către M.Semen, de la Antipa, o colonie formată din zeci de familii care cuibăreau în pereţii înalţi de 80 m, cuiburile variind ca înălţime de la 6 la 30 m.

Tot Semen a observat pentru prima dată şi în Cheile Olteţului această specie în august 1968.

În această lucrare Apus melba este trecută la categoria de păsări foarte rare.

Dimitrie Radu , "Păsările lumii", 1977 (4) la ord. Apodiformes avem cele două specii de drepnele , printre care şi drepneaua mare (Apus melba), de 21 cm, pătrunsă de curând în avifauna tării noastre.

Conform D. Radu această specie a fost semnalată întâi în Dobrogea de sud, apoi în Cheile stâncoase ale Carpaţilor. Simţitor mai mare decât drepneaua mică (Apus apus) , colorit negru-cenuşiu, bărbie şi pântece albe, cloceşte în stâncării sau maluri verticale (lipseşte la descriere banda cafenie de pe zona pectorală).

Tot acelaşi autor în "Păsările din Delta Dunării" 1979 (5) nota faptul că în lunile mai-iunie au fost observate în Insula Sf. Gheorghe din Deltă câteva specii, printre care drepneaua mare (Apus melba).

În "Mic altas ornitologic" 1983 , D. Radu (6), regăsim aceleaşi informaţii ca în "Păsările lumii" , în plus avem informaţii despre cuib (făcut din pene, fibre vegetale, lipite cu salivă, 2-3 ouă eliptice depuse prin iunie-iulie, clocesc ambii părinţi timp de 20-21 zile).

În "Păsările din peisajele României", 1984, D. Radu (7) avem informaţii generale despre grupul drepnele, ord. Apodiformes, cu precizarea că la noi în ţară sunt două specii de drepnele, ambele migratoare, drepneaua mică (Apus apus) şi drepneaua mare (Apus melba).

Conform pubilcaţiei Milvus, 1996 (8) după observaţiile ornitologice efectuate în complexul Razelm -Sinoe a fost observat un exemplar de drepnea mare (Apus melba) în mai pe Grîndul Lupilor.

Conform Dan Munteau , Peter Weber, Aurel Papadopol în "Atlasul provizoriu al păsărilor clocitoare din România" 1994 (9) , şi "Atlasul păsărilor clocitoare din România", ediţia a IIa , 2002 (10) avem două specii de drepnele, Apus apus -drepneaua neagră şi Apus melba, drepneaua mare , precum şi harta distribuţiei celor două specii pe teritoriul României (distribuţie neschimbată din 1994 pînă în 2002 se pare). Aceste hărţi de distribuţie apar şi în "The status of birds in Romania" 1998 (11) , din care mai aflăm că drepneaua mare , alpine swift , Apus melba, apare în S şi Vestul României în zonele de deal şi munte, mai mult în habitat sălbatic, canioane. Se remarcă o creştere a distribuţiei drepnelei mari mai ales în ultimele 3-4 decade.

Nu avem exemplare de drepnea mare inelate, în mod cert pentru perioada 1939-1970, conform I.Cătuneau , 1999 (12).

Bibliografie:

  1. R. R von Dombrowski, "Ornis Romaniae", Fundaţia regală pentru literatură şi artă, traducere din limba germană , prelucrare şi completare Dionisie Linţia, vol II, 1954, pg. 5, 7
  2. " Lumea animalelor după Brehm " Prelucrată după ediţia a II a a lucrării " Viaţa animalelor " de către Rietschel, Hauke, Lotz, Merkel, Modes, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964, pg. 573
  3. Mircea Popescu, " Studiul avifaunei din Munţii Parâng- Vâlcan şi depresiunea Petroşani", Publicaţiile S.O.R nr. 12, Cluj, 2000, pg.40 , 76 , 85
  4. Dimitrie Radu , " Păsările lumii ", Ed. Albatros, Bucureşti, 1977, pg.123
  5. Idem, "Păsările din Delta Dunării", Ed. Academiei R.S.R, Bucureşti, 1979, pg. 79
  6. Idem , " Mic atlas ornitologic", Ed. Albatros, Bucureşti, 1983, pg. 164, 165
  7. Idem, " Păsările din peisajele României", Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1984, pg. 51, 349
  8. Milvus, Publicaţie anuală a grupului Milvus, filiala S.O.R , Tg. Mureş, 1996, pg. 26
  9. Dan Munteau, Peter Weber, Aurel Papadopol , "Atlasul provizoriu al păsărilor clocitoare din România", publicaţie S.O.R, 1994, pg. 82
  10. Idem, "Atlasul păsărilor clocitoare din România ", Ediţia a II a, Cluj-Napoca, 2002, publicaţie S.O.R, pg. 70, 139
  11. Dan Munteau , " The status of birds in Romania", Romanian Ornithological Society, Cluj-Napoca, 1998, pg. 36
  12. Ion I. Cătuneanu , " Istoricul cercetărilor efectuate pe teritoriul României asupra migraţiei păsărilor prin metoda inelării ...", Publicaţie S.O.R, 1999

Parteneri si colaboratori

© I.D.N. România 2016. Toate drepturile rezervate.